Înainte de orice consultație, Elisabeta căutase deja răspunsuri. Citise, întrebase, compărase variante. Știa că lucrarea veche de pe arcada superioară, fixată pe dinții ei, nu mai ținea. Boala parodontală avansase treptat, iar dinții de sub lucrare cedaseră. Nu mai puteau duce o nouă lucrare. Pe arcada inferioară, mai rămăseseră doar trei dinți. Prea puțini ca să construiești ceva stabil pe ei.
Și mai știa un lucru: pentru ceea ce urma, nu căuta un cabinet care face și implanturi, printre altele. Căuta un loc care nu face altceva decât asta.
La consultație, medicul i-a confirmat ce bănuia deja, dar i-a arătat și ce nu putea vedea singură. Tomografia 3D, făcută chiar acolo în clinică, a scos la iveală că boala parodontală afectase osul pe ambele arcade, nu doar dinții. Planul a devenit clar: extracția dinților rămași și reabilitare completă pe implanturi, pe ambele arcade.
Iar în timpul intervenției, echipa a descoperit că situația de sus era și mai complicată decât arăta pe imagini. A fost nevoie de reconstrucție osoasă localizată și de grefă de gingie, proceduri pe care chirurgul le-a identificat și rezolvat în aceeași ședință, fără a fi nevoie de o a doua intervenție.
Primul pas a fost să se facă loc pentru ce urma. Medicul chirurg a extras toți dinții compromiși de pe ambele arcade și a eliminat focarele de infecție care se acumulaseră în jurul lor. Lucrarea veche de pe maxilar a fost îndepărtată. Totul într-o singură ședință, pentru că planul era ca implanturile să fie inserate în aceeași zi.
Pe arcada superioară, echipa a inserat cinci implanturi Straumann, poziționate strategic pe baza planificării digitale făcute în prealabil. Abia după deschiderea câmpului chirurgical, medicul a văzut că era nevoie și de reconstrucție osoasă localizată și de grefă de gingie, lucruri pe care nici tomografia nu le-a putut arăta complet. Le-a rezolvat pe loc, în aceeași intervenție.
Pe arcada inferioară, după extracția celor trei dinți rămași, au fost inserate patru implanturi, distribuite astfel încât să poată susține o lucrare fixă, stabilă pe toată arcada.
La scurt timp după intervenție, doamna Elisabeta a primit lucrări provizorii fixe pe ambele arcade. Nu a existat nicio perioadă în care să rămână fără dinți și nici nu a fost nevoie de o proteză mobilă de tranziție. Lucrările provizorii au avut un dublu rol: au protejat implanturile în timp ce se integrau în os, și i-au permis doamnei Elisabeta să zâmbească, să vorbească și să mănânce fără jenă, să-și reia viața normală din prima zi.
După ce implanturile s-au integrat complet și vindecarea a fost confirmată, au urmat lucrările definitive, realizate din zirconiu. Este un material ales cu un motiv precis: e biocompatibil, rezistent mecanic și arată aproape identic cu dinții naturali, nu doar acum, ci și pe termen lung.
Rezultatul a depășit așteptările inițiale, inclusiv ale celor din jur. Cunoaștințele și prietenii doamnei Elisabeta, surprinși de schimbare, spuneau că ei nu ar fi putut face la fel. Iar răspunsul ei: ar alege la fel, fără ezitare, oricâte etape ar fi implicate.
„Îmi place, că am încercat să-mi caut un loc unde să vin cu plăcere, unde să pot spune orice. Și am găsit.”
Cazul doamnei Elisabeta este unul dintre cele câteva sute de reabilitări bimaxilare pe care le realizăm anual la Full Arch Clinic Cluj-Napoca. Combinația dintre o lucrare veche și dinți compromiși de parodontoză pe o arcadă, dinți restanți insuficienți pe cealaltă este una frecventă la pacienții noștri, și are o soluție predictibilă: extracție totală, inserare de implanturi în aceeași ședință și lucrări montarea lucrărilor fixe, urmate de reabilitarea definitivă din zirconiu.
Dacă te regăsești într-o situație similară: lucrare veche instabilă, dinți compromiși de parodontoză, arcadă inferioară cu puțini dinți rămași, programează o consultație. Evaluăm situația clinică real, pe CBCT, și stabilim împreună ce plan de tratament este indicat pentru cazul tău.
Doamna Elisabeta recent a primit lucrările definitive din zirconiu. Copiii au sunat-o chiar în seara anterioară: „Mami, cum ești cu dinții?" Răspunsul ei: „Superb."
Comparația cu provizoriile este imediată: zirconiul are altă duritate, altă textură, o senzație complet diferită în gură. „E cu totul altă dantură, domnul doctor. Nu se compară."
Doamna Elisabeta nu a luat decizia ușor. A urmărit Full Arch Clinic timp de trei ani. Știa că are nevoie de implanturi, dar frica de dentist, și amintirile din stomatologia veche o țineau pe loc.
Copiii au întrebat-o de ce nu merge la un implantolog mai aproape de casă. Răspunsul ei a fost clar: „Mie nu-mi ajunge un implantolog. Mie îmi trebuie cineva să-mi reconstruiască toată gura. Și trebuie să-l găsesc pe cel care face treaba asta. Și l-am și găsit."
A venit la clinică în urma recomandării unei cunoștințe, cineva care trecuse el însuși prin tratament la noi și o încuraja de mai mult timp să facă pasul.
La consultație, medicul i-a confirmat ce bănuia deja, dar i-a arătat și ce nu putea vedea singură. Tomografia 3D făcută în clinică a relevat că boala parodontală afectase osul pe ambele arcade, nu doar dinții.
Planul a fost stabilit pe loc, iar ceea ce a impresionat-o a fost rapiditatea: „M-ați luat așa de repede, nu mi-ați dat timp de gândire. Am venit în 17, ne-am întâlnit în 29 și 30, și în 1 deja aveam dinți."
Doamna Elisabeta descrie intervenția drept cea mai ușoară operație din viața ei, mai ușoară decât alte două intervenții chirurgicale prin care trecuse anterior.
„Așteptările de durere au fost aici sus — și în realitate, ele au fost undeva foarte jos. N-au fost deloc."
Imediat după intervenție, doamna Elisabeta a primit lucrări provizorii fixe pe ambele arcade. Nu a stat nicio clipă fără dinți.
Provizoriile au fost suficient de naturale încât nimeni din jur nu-și dădea seama că nu sunt definitive: „Multă lume nu știa că eu am lucrarea provizorie. Nu-și dădeau seama."
Dar momentul în care provizoriile au fost scoase pentru amprenta finală a fost revelator. Câteva minute fără dinți i-au fost suficiente ca să realizeze cât de mult se schimbase: „Domnul doctor, puneți-mi dinții înapoi, că nu-mi place fără ei. M-am mirat eu de mine cum am putut să stau atâta timp fără dinți."
Trecerea de la provizorie la zirconiu a fost descrisă drept o schimbare totală: „E cu totul altă senzație. Parcă aș avea cu totul alți dinți."
Dar nu doar dinții s-au schimbat. Doamna Elisabeta subliniază că întreaga fizionomie este diferită. Zonele laterale ale feței, care coborâseră din cauza lipsei dinților, s-au corectat odată cu noua lucrare: „Nu vorbim numai de dantură. Vorbim de fizionomie. Toată lumea spune că am întinerit 10 ani."
Trei ani a urmărit clinica înainte să sune. Motivul: frica de dentist, frica de necunoscut, amintirile din stomatologia de altădată.
După tot procesul, verdictul ei este fără echivoc: „A fost o frică îndreptățită? Nu, domnul doctor. Dacă ar fi să aleg, trebuia să aleg asta cu cinci ani înainte, când eram la trei pași de clinică."
Și un avertisment pentru cei care încă așteaptă: „Nu stați până nu mai puteți face nimic. Noi suntem cei care pătimim pentru tot ce nu facem la timp. Fără dinți nu există viață."
Doamna Elisabeta descrie relația cu echipa într-un mod neobișnuit de personal: „Vă iubesc pe fiecare pentru tot ce a făcut pentru mine. Și eu sunt om care nu iubește multă lume, am o barieră. Dar dumneavoastră ați trecut de toate barierele."
Despre încrederea acordată: „Niciodată în viață n-am greșit în deciziile foarte importante pe care le-am luat. Și asta a fost una dintre ele."
„Știu cu câtă atenție, cu cât detaliu și cu câtă dragoste va fi făcută munca. Asta contează cel mai mult."
Doamna Elisabeta încheie cu un îndemn direct pentru toți cei care ezită și recunoaște deschis că și ea a avut nevoie de un impuls din exterior ca să facă pasul. Mesajul ei e simplu: „Eu le spun din tot sufletul, și știu prin ce am trecut, cum am ajuns și cât sunt de fericită acum. Nu îmi vine să cred."
