Dantură Fixă pe Implanturi Dentare

De la o lucrare veche instabilă și dinți compromiși la dantura fixă pe 9 implanturi

Doamna Elisabeta a amânat tratamentul trei ani, din frica de dentist, deși urmărea clinica de mult. Avea, la maxilar, o lucrare veche instabilă cu infecții, iar la mandibulă doar trei dinți rămași, compromiși și mobili. Am realizat tratamentul numit dantură fixă, pe 9 implanturi (5 sus, 4 jos), cu reconstrucție osoasă și grefe gingivale pe maxilar și lucrări finale din zirconiu. La controlul de aproape opt luni, spune că a întinerit zece ani.
poza 16:9 inainte si dupa tratamentul cu dinti ficsi pe 4 si 5 implanturi

Galerie Foto

Descrierea Cazului

Doamna Elisabeta a ajuns la Full Arch Clinic, în Cluj-Napoca, după ce amânase trei ani tratamentul, din frica de dentist. Avea, la maxilar, o lucrare veche instabilă și infecții, iar la mandibulă doar trei dinți rămași, compromiși și mobili. A primit o reabilitare orală completă, fixă, pe 9 implanturi (5 la maxilar și 4 la mandibulă), cu reconstrucție osoasă și grefe gingivale pe maxilar și lucrări definitive din zirconiu. Echipa: Dr. Andrei Stan (implantologie) și Dr. Daniel Bumbu (protetică). Articolul descrie parcursul clinic și rezultatul la controlul de aproximativ opt luni.

Context clinic și motivația prezentării

Doamna Elisabeta urmărea clinica de ani buni. Cu toate acestea, a amânat tratamentul trei ani. Motivul, recunoscut deschis, a fost frica de dentist, construită din experiențele cu stomatologia de altădată.

Frica de dentist. Dacă ar fi să aleg, ar fi trebuit s-o fac cu cinci ani mai devreme și nu se mai complicau problemele.

Între timp, problemele avansaseră. La maxilar, o lucrare veche instabilă întreținea infecții cronice. La mandibulă mai rămăseseră doar trei dinți, compromiși și mobili, și o lucrare instabilă; ani la rând mâncase practic pe doi canini, iar un dinte inferior îi traumatiza mucoasa palatului, lăsând-o cu răni recurente.

Evaluarea inițială și planificarea tratamentului

Examinarea clinică, completată de imagistică CBCT realizată în clinică, a confirmat o pierdere osoasă importantă pe ambele arcade: la maxilar întreținută de infecțiile vechi, la mandibulă în jurul dinților restanți compromiși. Indicația a fost o reabilitare orală completă pe implanturi, fixă, pe ambele arcade, cu eliminarea focarelor de infecție în aceeași etapă. Pentru doamna Elisabeta, varianta unei proteze mobile era exclusă.

Etapele tratamentului

Faza chirurgicală a fost condusă de Dr. Andrei Stan. Au fost extrași dinții compromiși de pe ambele arcade și a fost îndepărtată lucrarea veche de pe maxilar, eliminând focarele de infecție acumulate. La maxilar au fost inserate cinci implanturi, iar la mandibulă patru, poziționate pe baza planificării digitale pentru a distribui uniform forțele și a susține o lucrare fixă pe toată arcada.

Arcada superioară a fost partea mai complexă: după deschiderea câmpului chirurgical, a fost nevoie de reconstrucție osoasă localizată și de grefe gingivale la 2 din cele 5 implanturi, pentru a reface țesutul pierdut în urma infecțiilor. Procedurile au fost efectuate în aceeași intervenție, fără o a doua ședință. Cele două intervenții, pe arcade diferite, au durat aproximativ o oră și douăzeci de minute la mandibulă și peste două ore la maxilar.

Imediat postoperator, doamna Elisabeta a primit lucrări provizorii fixe pe ambele arcade. După confirmarea osteointegrării, echipa de protetică a realizat lucrările definitive din ceramică stratificată pe zirconiu în laboratorul intern al clinicii. Trecerea de la lucrările provizorii la lucrările finale din zirconiu a fost percepută de pacientă ca o schimbare completă: alt material, altă duritate, senzația dinților naturali.

Controlul la aproximativ opt luni: parametri clinici și rezultat funcțional

La controlul de aproximativ opt luni de la intervenție, evaluarea clinică a confirmat parametrii urmăriți de rutină pentru o reabilitare completă corect executată:

  • țesuturi peri-implantare sănătoase, cu gingia vindecată, roz, fără semne de inflamație.
  • ocluzie stabilă pe ambele arcade, fără trauma mucoasei prezentă înainte.
  • integrare estetică și funcțională a lucrării, cu masticație și vorbire raportate ca normale.

Dincolo de parametrii obiectivi, rezultatul pe care îl descrie pacienta este o transformare a întregii fizionomii, observată imediat de cei din jur. Lucrarea arată natural, integrată, exact ceea ce își dorise.

Sunt cu totul altcineva. Toată lumea spune că am întinerit zece ani.

Concluzii

În cazurile cu indicație clară, lucrări vechi instabile, infecții cronice cu pierdere osoasă și dinți restanți insuficienți, reabilitarea completă fixă pe implanturi, cu rezolvarea infecțiilor și reconstrucția țesuturilor în aceeași etapă, oferă raportul cel mai bun între predictibilitate, longevitate și calitatea vieții.

Cazul doamnei Elisabeta arată și cât de mult cântărește momentul deciziei: amânarea, de obicei din teamă, complică situația clinică.

Transcriere testimonial — Doamna Elisabeta, la controlul de aproximativ 8 luni de la reabilitarea pe 9 implanturi

Transcriere editată din interviul filmat cu Dr. Andrei Stan, la controlul de aproximativ opt luni de la finalizarea tratamentului.

Dr. Andrei Stan: Mai știți de unde am plecat?

Doamna Elisabeta: Nu mai știu și eram foarte curioasă să mă văd, după cum faceți dumneavoastră filmulețele. Nu-mi vine să cred că aceea n-am fost eu. Diferența de la ce am plecat la unde am ajuns este extrem de mare. Sunt cu totul altcineva.

Dr. Andrei Stan: Au trecut câte luni?

Doamna Elisabeta: Șapte luni, suntem în a opta. În opt luni am pornit de la zero — mai puțin de zero, domnule doctor. Și uitați ce frumoși dinți am. Asta-i artă: colegele dumneavoastră au făcut artă pe partea de ceramică. Sunt superbi.

Dr. Andrei Stan: Știu că v-ați gândit destul de mult înainte să începeți. Trei ani?

Doamna Elisabeta: Trei ani mi-a luat să mă hotărăsc, să vă aleg pe dumneavoastră. Vă urmăream de când erați în Gruia — eu stau pe Ieremia Grigorescu, la câțiva pași.

Dr. Andrei Stan: De ce v-a luat trei ani? A fost frica de dentist?

Doamna Elisabeta: Frica de dentist. Iar acum, că am terminat, nu a fost o frică îndreptățită. Dacă ar fi să aleg, ar fi trebuit s-o fac cu cinci ani mai devreme, când erați la trei pași de mine. Și nu se mai complicau problemele.

Dr. Andrei Stan: Când ați venit la mine, aveați niște infecții destul de mari. V-am spus că o să curățăm tot și o să se vindece perfect.

Doamna Elisabeta: Și așa s-a întâmplat. Ați avut perfectă dreptate; nu degeaba v-am dat toată încrederea.

Dr. Andrei Stan: Cum vi s-a părut intervenția chirurgicală?

Doamna Elisabeta: Față de alte intervenții pe care le-am avut, a fost cea mai ușoară. Prima a durat undeva la o oră și douăzeci de minute. Pe cealaltă am amânat-o pe dimineață, că aveam tensiunea un pic mare, și a durat peste două ore — acolo, sus, s-a lucrat mai mult.

Dr. Andrei Stan: Pe partea de sus aveați infecțiile mari; am făcut și o adiție de gingie, și o adiție osoasă. Am reconstruit ce era pierdut.

Doamna Elisabeta: Da, ați reconstruit tot. Acum e roz, sănătos, vindecat. Parcă am altă gură — ați reconstruit cu gingii cu tot, nu numai dinții.

Dr. Andrei Stan: Ați venit cu câțiva dinți jos...

Doamna Elisabeta: Mai aveam trei dinți pe partea de jos și o lucrare care se mișca. Mâncam pe doi canini — pe ei am mâncat douăzeci de ani. Iar un dinte de jos îmi bătea sus, în cerul gurii; eram tot timpul cu rană în gură.

Dr. Andrei Stan: Cum vi se pare trecerea de la dantura provizorie la lucrarea din zirconiu?

Doamna Elisabeta: Deosebită. E cu totul diferit, din toate punctele de vedere. Parcă aș avea cu totul alți dinți. Față de ce am avut, nu se compară.

Dr. Andrei Stan: Și fizionomia?

Doamna Elisabeta: S-a schimbat tot. Toată lumea spune că am întinerit zece ani. Și arată natural, nu artificial — eu nu voiam să arăt ca soția lui George Clooney, voiam să rămân Elisabeta.

Dr. Andrei Stan: Se încadrează și arată de parcă v-ați născut cu ei.

Doamna Elisabeta: Da, să știți. Și m-am mirat eu de mine: cum am putut să stau atâta timp fără dinți?

Dr. Andrei Stan: Proteza mobilă nu era o opțiune pentru dumneavoastră.

Doamna Elisabeta: Nu, proteza la mine n-ar fi mers în nicio formă. Nici nu voiam să mă gândesc la așa ceva.

Dr. Andrei Stan: A existat și un pic de emoție la început.

Doamna Elisabeta: Da. Am venit cu tensiunea 160 în prima zi și 114 în a doua; cu dumneavoastră am stat fără nicio problemă. Iar doctorița mea de familie a observat că am și slăbit mult de când mi-am rezolvat dinții.

Dr. Andrei Stan: Vă așteptăm la șase luni pentru revizie și igienizare, să păstrăm totul așa cum l-am construit.

Doamna Elisabeta: Fără dinți nu există viață — orice am vrea să facem, dacă nu putem mânca, nu putem merge mai departe. Vă mulțumesc din tot sufletul, dumneavoastră și toată echipa, pentru tot.

Vrei să discutăm cazul tău?

Fiecare pacient este diferit. Dacă vrei să afli ce soluție de tratament ți se potrivește, programează o consultație cu dr. Andrei Stan la clinica noastră, în Cluj-Napoca.

Uite și recenziile scrise ale pacienților care au avut încrederea să ne treacă pragul

Sună acum →
Trimite mesaj →